Sunt vieți pe care le ai retrăi din nou și din nou și vieți care te afundă într o zi liniștită de toamnă. M a surprins liniștea asta,m a așteptat tocmai pe mine când credeam că am scăpat.
Zâmbim.Fals de aceasta dată. Reacționăm. ne consumăm. o luăm de la capăt.
Eram convinsă că acest cerc de emoții extenuante se vor evapora la ce viteză aveau să se impună. M am ridicat, am căzut, m am ridicat, am căzut, m am ridicat , am căzut. Mai numără tu dacă poți căci eu sunt sătulă. Sunt puncte pe care le am trasat cu un creion masiv ,pe jumătate rupt,crezând cu naivitate că viața mea trebuie să prindă un contur anume. Surpriză! Jumătățile vor fi mereu atât: doar jumătăți.
Și am plecat de atâtea ori cu geamantane,poșete,amintiri,cuvinte,vânt și ploi de parcă nu mă mai săturam să tot iau ceva cu mine. Acum nu. Mi am lăsat un bagaj de nimic în fața unei uși inexistente și mi continui drumul. Am stârnit furtuni în spatele meu,în fața mea și chiar și în lateral. Mă strigă,mă dau de pereți.Mă ridic și merg pe loc aparent.Dar merg. Obosesc și furtunile astea,cineva mi a spus. Și mi a mai spus ca odată intrat în ele mari șanse sunt că atunci când vei ieși,dacă vei ieși să nu mai fii la fel niciodată.
Am ieșit. cu furtuni în suflet.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu