Alcool.Mult. Peste tot. În cană,în aer,în sânge. Îmi mut corpul amorțit spre priveliști care promit multe. Zâmbesc ironic și aș vrea să cred că trec peste dar cumva tot aștept să simt ceva,orice.
Împing căni cu sutele, în speranța că ceva se va mișca și în mine. E ciudat cum nimic nu se mai simte în jurul meu. Fiecare treaptă urcată creează un nou gol și parcă am pierdut prea mult ca să mai cred că voi câștiga ceva.
Când cred că nici măcar oxigenul nu și face datoria, închid ochii. îi lipesc ca și cum mi aș lipi sufletul mereu și mereu.
Am zis că mă apuc de fumat. Să văd constant acel fum ce e mereu aici și niciodată acolo. Să ard acele țigări până o să mi văd propia cenușă. Doi ochi verzi mi au zis odată "este timp". Este să nu fie.
Aștept un șemineu care mă urmărește ore ,zile întregi. Și poate o mână într un păr plin de povești ce nu se mai termină. În rest, este timp.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu