If I were really really ridiculously wealthy, I wouldn’t buy a mansion, just tiny apartments in every city I love.
Mara Wilson

marți, 9 septembrie 2014

da ți mi un sac pentru amintiri vă rog

Am o nostalgie ce mă urmărește de câteva zile cu pași repezi. Probabil asta e tot ce rămâne când lucrurile ajung la un final. Nu mi place trecutul sub nici o formă ,dar tot insistă să mi apară când mai liniștit când prea dramatic. Și mi vine câteodată să i strig în fața aia lunguiață cu ochi reci și fără suflet că Nu ! Nu am să uit! Dar am să mi mut privirea atât de departe până praful mi va intra în ochi și am să încep să văd în ceață.
E o promisiune de care am să mă țin.cu dinții, cu ochii, cu ce apuc. E bine să trăiești pentru amintiri,să le creezi. Dar ce faci când trebuie să le dai uitării? Căci nu prea poți. Îți intră n sânge,respiră cu tine, mănâncă cu tine. Te încălzesc doar ca să te răcească iar. E un cocktail de emoții la extreme și total opuse și mă tem că dacă le înșir o să năpustească și mai tare asupra mea. Amintirile sunt vii atâta timp cât le dai tu ocazia sa fie.
Nu mi voi deschide răni cicatrizate și nici nu voi căuta pansamente mai groase. Începutul mă așteaptă ușor ironic,ușor zâmbitor, iar eu zău că nu mai am timp de trecut.

Niciun comentariu: