O ce dimineață îngrozitoare mi a trecut prin fața ochilor. Erau albaștri..ochii și genele erau lungi,se înălțau deasupra mea..a tuturor. Mergeam cu mulți,multți km/h, săream peste fiecare obstacol,credeam, defapt eram convinsă: cu cât sar mai tare cu atât mai departe ajung. Am greșit. A doua oară. Și a treia oară și a patra oară. Dar genele lui tot așa au rămas,ochii tot la fel de albaștrii, diminețile tot atât de lungi.
O dar ce dimineață îngrozitoare mi a trecut prin fața ochilor când soarele se juca pe coapsa ei,părul îi era răvășit de atâtea nopți nedormite, degetele îi erau atât de pline de viață de la prea multe vise pictate.
Oh dar ce dimineață îngrozitoare mi a trecut prin fața ochilor. Când sufletul mă durea de atâta trecut, când ochii mi strigau viitorul incert, când palmele mi tremurau constant în vederea prezentului. Mersul lejer, panică printre zâmbete, scântei incerte..oh câte dimineți am mai avut..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu