from the perfect start to the finish line

19:53 Trenul Iași-Oriunde va ajunge la desinația dorită niciodată.
Era un soare sclipitor cum nu mai fusese de mult în acea primăvară. Și mai era ceva.Așteptam de ceva vreme să vină niciodată să pot pleca de aici însă mi am dat seama că mi va lua ceva vreme așa că m am hotărât să fac ceva mai productiv. Era o gară destul de neobișnuită din ce văzusem până acum. Avea un aer straniu. Poate de asta mă atrase atât de mult. Și un scaun portocaliu. Ar trebui să precizez că era o sală imensă. Parcă tocmai acea imensitate impunea un soi de așteptare.și un scaun. Un amărât, penibil, portocaliu scaun.
L am stiudiat de la depărtare la început. Era interesant că din fiecare unghi pe care îl priveai arăta la fel. Nu avea profil, spate, față. Nu avea nimic acest scaun și totuși avea atât de multe. Am mai zăbovit puțin în căutarea altcuiva. Nu știu exact unde trebuia să ajung, dar cum niciodată nu se grăbea nici eu nu plănuiam să accelerez vreun proces.
Sala avea un iz de umiditate și era împărțită în trei categorii după cum zăream: început, cuprins, sfârșit. Problema era cum puteam să indentific cu certitudine fiecare dintre ele. Scaunul era în mijloc deci aș fi putut susține că acesta e cuprinsul. Dar fiecare pas făcut în spate distorsiona distanțele deși scaunul era la fel.
M am uitat la ceas, niciodată nu sosise și eu începeam să o iau razna căci confuzia mă înebunea într un mod plăcut dar atât de dezordonat. Mi am mutat privirea și pașii lângă scaun. Deși acest lângă părea atât de greu de definit am hotărât brusc că definițiile nu și mai au rostul. Să uit să definesc. Asta mi am propus. Nu m am mișcat de acolo preț de ceva timp. Pun pariu că aici, oriunde ar fi fost acesta, a trecut mulți mulți ani.
Doream să mă așez din când în când, dar jur că acel scaun nu mă lăsa. Parcă mi citea gândurile ca mai apoi să le arunce ca un gunoi în coșul greșit.
Nu a ținut prea mult jocul acesta căci vedeți voi și scaunele mai obosesc. Într un moment de slabiciune m am furișat și nu oriunde. O singură privire a ajuns exact unde a trebuit. Dedesubt. Atât de mult mă chinuisem cu suprafețele încât uitasem, uitasem să cobor privirea. Niciodată stătea sub scaun. Iar eu stăteam deasupra lui,acum.