Primul an de facultate,prima,sesiune,prima restanță,primii 19 ani, primul crăciun fără zăpadă, priimul prim. Sunt atât de multe începuturi că nu știu de unde să încep și unde să termin. E frumos,oh atât de frumos.și atât de extenuant. Adrenalină,pasiune..how could i ask for more? dar..
Simt lipsa blogului. Nu de multe ori gândul mi a fost plecat aici la această postare pe care nu știu dacă voi reuși să o duc la capăt.Sunt atât de multe,dar pacă nu e nimic în fond. O prietenă bună de a mea avea o expresie "mă doare sufletul". Asta se întâmpla când ea avea vreo 16 iar eu vreo 13 ani. Acum dupa 6 ani,îmi arde sufletul. De la prea multe începuturi sau prea puține,de la pasiuni,dorințe,impulsuri,dezamăgiri,treziri bruște și uitări profunde. Cel mai tare mă arde ironia. Simt cum mă transformă,rupe bucăți și le aruncă nepăsătoare. Nu știu dacă am obosit să lupt căci locului nu prea pot sta. Dar am obosit în acest cerc de emoții. Mi am zis constant schimbă cercul,dar mai tărziu mi am dat seama că nu tocmai emoțiile erau de vină ci forma care le am dat o. Dacă alegeam un triunghi sau un pătrat? sau mai bine zis dacă nu alegeam? Niciodată nu am agreat acest dacă așa că l voi lăsa în pace.
Am început să fiu eu. acel eu care a stat ascuns atâta timp..și te mai miri de ce oamenii sunt atât de fucked up și twisted. unii oameni nu apucă sa fie ei niciodată. și nu e trist,chiar deloc.dar te arde la propiu . Acest eu e un vulcan de umbre care acum ies la lumină.
It burns me alive..but i ll survive.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu