Anotimpul acesta nu și găsește locul. Îl simt prea calm, prea sincer, prea cald. Nu mai cade nimic de nicăieri și eu tot aștept acea furtună, pe care nu o vezi, nu o auzi. O simți. Nici eu nu mai îmi găsesc locul,dar asta nu mai sună a noutate. Am pornit la un drum pe care nu l am conștietizat, cum fac mulți. Dar asta nu ar fi o problemă că am plecat ci cum am plecat.
Îmi cad bucăți din mine la fiecare pas ,dar acum le las nu mai încerc să mă împotrivesc. Sunt multe ce i drept, însă poate altora le va fi mai de folos decât îmi sunt mie în acest lung moment.. moment pe care deja îl văd în fața ochilor. Și chiar dacă am alergat în infinite rânduri pe alte drumuri,el stă acolo neclintit și mă așteptă. El știe,eu știu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu