Roşu aprins,portocaliu şi în cele din urmă albastru. Aveam în faţa ochilor un cer jucăuş în acea dimineaţă de august. Mint. Nu era jucăuş decât în imaginaţia mea. Nu voiam să rămân cu o iluzie a răsăritului ca amintire,însă oare nu suntem înconjuraţi doar de acestea ? Iluzii propii circumstanţelor la fiecare pas.
Până să mă dezmeticesc din această profundă meditaţie caracteristică fiecărei dimineţi am realizat că taxiul mă aşteaptă jos să cobor,iar eu nu eram nici îmbrăcată. Am ieşit la fereastră să l atenţionez că întârzii zece minute în timp ce mă gândeam cărui motiv m am trezit cu un taxi la 5 dimineaţa, chemat evident de mine. Seara trecută a fost un mister pe care încă nu reuşesc să l desluşesc şi pare mi se că va continua şi în această dimineaţă.
- Bună dimineaţa domnişoară!
- Bună dimineaţa! Îmi cer scuze că am întârziat. Aproape că am uitat că azi mă voi întâlni cu un taximetrist la cinci dimineaţa.
A râs zgomotos,realizând probabil că habar nu aveam ce naiba caut aici.
- Nu poţi uita ce n ai ştiut, nu i aşa domnişoară ?
- Cu siguranţă. Aşadar ce ştiţi despre această întâmplare?
- Din exterior privind lucrurile...nu prea multe. Dacă o să intraţi în taxi poate vă dumiriţi.
- Cât este ceasul?
- 5 şi 20 de minute.
- La cât trebuie să ajung la aşa zisa "destinaţie"?
- Nu ştiu.
- Nu ştiţi. Ştiţi ceva în tot cazul? Începeam să mi ies din fire.
- Ştiu cum vă numiţi, domnişoara Erica.
- Grozav.
- Ezitaţi domnişoară?
- Ţie ce ţi se pare că fac? Admir portiera portocalie? Normal că ezit.
- Şi atunci de ce nu plecaţi domnişoară?
- De ce nu pleci tu?
S a încruntat puţin la mine, ca mai apoi să şi ducă mâna după cap semn că începea şi el să fie iritat de situaţie.
- Nu vrei să rezolvâm lucrurile mai repede? În felul acesta scăpăm amândoi.
Cuvintele "repede" şi "scăpăm" alergau în mintea mea, neînţelegând de ce mai exact trebuia să scap.
- Amândoi? Ce legătura ai tu în toată treaba asta?
- Dacă am pleca ar fi mai simplu.
Simplu.. unde am mai auzit cuvântul acesta?
- Simplu? Observ că ţi e destul de greu doar să mă convingi să urc în taxi, darămite să plecăm.
- Eu nu încerc să fac nimic, oricum te vei urca doar că mereu îţi ia mai mult timp.
Mereu...mereu.
- Mereu? Am mai fost în această situaţie?
- Şi încă de câte ori, domnişoara Erica.
- Cum se face că nu mi aduc aminte?
- Nu ai cum să ţi aduci aminte ceva ce nu ştii.
- Eu nu ştiu?
Mi a zâmbit. Era un zâmbet de uşurare, parcă abia aştepta această întrebare.
- Dimneaţa stai mereu la acea fereastră la cinci dimineaţa.
- Azi da.
- Nu. Mereu. De ce nu ştiţi asta? Simplu. În fiecare zi vedeţi altceva în răsărit, nu? Azi era jucăuş,mâine va fi altfel. Văzând atât de multe într un singur lucru vi se pare că mai ştiţi ceva?
- Nu. Desigur că nu. Dar logic vorbind nu ar trebui să mi aduc aminte măcar ce fac? Şi de unde ştiţi atâtea?
- Domnişoara Erica, logic vorbind, nu v aţi gândit că poate sunt un alt râsârit văzut sub altă formă?
Răsărit sub altă formă...
- Dar răsăritul e sus pe cer.
- Răsăritul e unde vrei tu să fie.
*******
Oprirea trenului mi a provocat o ridicătură bruscă a pleaopelor îngreunate.
- Mai avem puţin şi ajungem,Erica. Mi a şoptit o voce peste umăr.
- Unde?
- Acasă-
- La răsărit?
- Da... la răsărit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu