If I were really really ridiculously wealthy, I wouldn’t buy a mansion, just tiny apartments in every city I love.
Mara Wilson

duminică, 21 octombrie 2012

stuck in between

Nu întâmplător am "răsfoit" postările mai vechi,de când eram eu la începutul gloriei mele cu blog ul .adică şi mai concisă fiind când aveam doar 16 ani. Printre altele m am amuzat teribil de mentalitatea mea desigur,însă am realizat cât de dezinvoltă eram în a spune orice prostie îmi trece prin cap şi cât de impulsivă. Mi a luat 2 ani să realizez ce a însemnat vârsta asta pentru mine şi am să o spun clar şi concis: un apogeu al extremelor.a fost pe deplin cel mai tulmultos an însă ironia cea mai mare este că făcând comparaţie între acum şi atunci,atunci era ceva mai aparte decat prezentul.
Asta a fost aşa ca o introducere. de când cu bacul ăsta m a tampit toate structurile si etc. dar am să ajung şi la el. Ce vreau să păstrez nepărat de la aceşti 16 ani trecuţi de acum este lejeritatea de care aminteam mai sus.de aici şi numele schimbat al blogului.pentru că asta fost de la început şi va continua să fie până într o zi.
Şi cum nimic nu e întâmplător în viaţa asta,acestei zile se mai adaugă cel mai puternic moment pe care în continuare nu mi voi putea explica cu nimic.
N am ajuns întâmplător la 16 ani astăzi pe blog. printre nopţile nedormite,şi avalanşe de dileme constante,(căci doar deh la 3 dimineaţa nu fucţionez decât în modul ăsta) seara trecută obosită mi am zis atât: de mult n am mai visat ceva. demult fiind câteva zile pentru că visele mele sunt constante şi din ce în ce mai intense,deci a devenit ca şi o obişnuiţă.
Nu sunt deloc paranoia pentru că aşa cum am mai spus nu pot să mi explic nimic nici acum,nici 2 ani mai devreme nici .nu ştiu dacă vreodată am să înteleg pe deplin. Dar ce m a frapat a fost desfăşurarea în sine fără ca eu să controlez ,să modelez ceva după bunul meu plac. a fost,impropiu spus un vis real.
Aşa că azi e în aminterea lor. a anilor, a persoanelor care au plecat de tot din viaţa mea,pentru că mai vine vremea să ţi dai şi suflul odată şi odată,pentru persoanele care au trecut şi au plecat şi vor rămâne aşa pentru că aşa a fost să fie,sau cine ştie ce explicaţie ar fi.
pentru tine... şi mine căci între timp m am pierdut şi eu. şi pentru singurul regret pe care l am adunat până acum,sper să fie şi ultimul,probabil prostesc probabil nu.însă nu pot să mai neg ca nu există.
mi am permis luxul(căci a devenit un lux să stau jumătate de oră aici)să retrăiesc tot acest amalgam. căci de mâine începe haosul ,din nou.
Ţin să i mulţumesc prietenei mele pentru melodia următoare care exprimă tot ce m am chinuit să zic în această postare. era mai simplu să pun melodia,însă nu ar mai fi îndeplinit scopul de la bun început ..acela fiind jurnalul lui Nu.



Niciun comentariu: