Anotimpul melancoliei a sosit în sfârșit. L am așteptat printre acele zile ce ți topeau până și gândurile. Dar de data asta simt o altă toamnă ce și face loc printre suflet, sau ce apucă. E un început prielnic pentru ce mă așteaptă acest an. E un munte de urcat , la o înălțime pe care încă nu o conștientizez, dar priveliștea de acolo sigur îmi va schimba o parte din mine. Nici timpul nu pot spune că este de partea mea, dar nu cred că el a fost vreodată.
Zâmbesc în sinea mea.. ușor ironic, dar foarte sincer. Îmi dau seama că în această luptă contratimp chiar dacă eram în picioare sau mă târam cu răsuflarea tăiată nu am renunțat. Chiar dacă de multe ori parcă uitam și scopul și unde mă aflu și de ce mă aflu. Parcă uitam de tot și priveam spre un vid nesfârșit. De fiecare dată când conștietizam acest lucru și mă luptam să ies din stare , mă afundam și mai tare. Când ajungi să te lupți cu propia minte.. deja e un alt nivel. Dar probabil despre asta e viața. Să nu te blochez la nivelul de confort.
Sunt optimistă în privința acestui început. Simt gustul de scorțișoară și vin fiert pe vârful limbii și multe , multe aventuri. Povești pe care le voi trasa cu o linie subțire de lumină în sufletul celor ce au stat neclintit alături și mi au ridicat pleoapele când eu uitasem de mult cum e să privești.
O toamnă plină de povești vă doresc, vouă, celor ce ați străbătut aceste rânduri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu