If I were really really ridiculously wealthy, I wouldn’t buy a mansion, just tiny apartments in every city I love.
Mara Wilson

luni, 20 iulie 2015

Schimbând schimbări schimbătoare





A ajuns din nou vara cea mult dorită și m am trezit în mijlocul ei să vorbesc despre schimbări. Pentru că hai să recunoaștem nici vara nu mai e ce a fost odată. Nu e cu supărare căci cine mai este? Eu cu siguranță nu.
Mă întreb câteodată de ce sunt amintiri de mult trecute care încă mi stăruiesc în minte. Amintiri ce reflectă o altă eu parcă mai ireală odată cu trecerea timpului. Și e șocant pentru un om să recunoască după ce cauți și cauți o viață întreagă stabilitate să realizezi că tu ești cel instabil.
Evit să mă întorc în orașul unde am crescut tocmai din această cauză. E acolo o energie a naibii, un alt eu pe care l simt tot mai străin mie. Te omoară nostalgia câteodată chiar și o secundă. Și ai o schimbare în față cu sau fără consimțământului tău de ce cele mai multe ori. Se spune că asta e generația adaptării. Dar nu. Generația asta poate fi orice dar mai puțin adaptată. Schimbarea e după colț mereu oricâte planuri și idei mărețe ai avea.
Ce e cel mai ciudat e că fiecare plan care mi a fost redirecționat într un fel sau altul m a adus acolo unde trebuia să fiu. Unde mintea mea pleca entuziastă și se întorcea lăsându mi un gust ireal pe buze. Încă sunt multe locuri în care mi umblă mintea și trag speranță să nu rămân doar cu gustul. Acum nu știu ce poartă voi deschide sau ce ușă voi spulbera în drumul meu. Dar fac cu mâna schimbării de la colț. Vine ea fie că vreau fie că nu.

Niciun comentariu: