Colindând blogul acesta în lung și n lat de atâta amar de vreme mi am dat seama că am scris despre orice altceva mai puțin fericire. Și nu că n aș fi simțit o, dar teama, paranoia e peste tot. Și parcă oricât ai încerca, nu o să poți descrie acel sentiment. Se poate, doar fericirea înseamnă simplitate. De ce mi e atât de greu să scriu ceva simplu ?
Fericirea e când mă trezesc doar pe jumătate cu un ochi deschis și l privesc atât de senin că e încă alături de mine. E prima și fiecare floare adusă mereu altfel, mereu mai intens. Degetele lui ce mi încălzește sufletul. El și o vată de zahăr. Iarbă,el și o vată de zahăr și un soare mai fericit decât noi la un loc. O strângere în brațe după o zi grea. Un noapte bună șoptit, un te iubesc spontan. O glumă proastă , un sărut pe picioare. Un telefon de la mama când e bine și de la tata când e filozof înnăscut. Un selfie cu sorămea și o plimbare scurtă. Un lapte cu cozonac.
Un zâmbet pe care doar el știe că mă liniștește. Un somn scurt cu o prietenă dragă. O plimbare lungă pe un Copou însorit.
Un cer înstelat și o lună mare cu el de mână. Un film vechi, iar eu să adorm. Un film și să adormim amândoi. Un munte și un loc al nostru.
Sormea zâmbind. Mama zâmbind. Tata zâmbind. Deși îi văd tot mai rar.
Un zâmbet e o fericire supremă pentru mine. Un zâmbet înseamnă o speranță și de ce altceva mai avem nevoie?
O dimineață , un zâmbet, ei. Asta e fericire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu