Printre gene își făcuse simțită prezența acea primă rază de la răsărit,gata să distrugă orice formă de vis rămasă în amintire.
Aș vrea să propun un toast deși șampania nu curge râuri și nici pahare nu sunt. Un toast al amintirilor. Le am turnat într un pahar măricel și s au agitat la început, cu bule multe pe marginea lui. și parcă doar spuma era de ele. dar când s a limpezit totul nu mi puteam muta privirea. Am avut tendința să l sparg la început sau măcar să l cioplesc.Am vrut să cred că uit. să cred că fug. să fac ceva în ultimă instanță. dar am conștietizat prea devreme că prea târziu nu mai poți face mai nimic . L am lăsat să se răsufle. sau cel puțin o schimbare era așteptată. Cu cât a trecut, cu atât mai clar vedeam,trăiam,simțeam. Triplă perspectivă turnată într un pahar. Și am învățat că nu ți trebuie o facultate să poți să faci asta. La prima vedere ai avea proasta sau naiva impresie că nu ți trebuie nimic. Dar îți va lua tot ce ai și ce n ai apucat să ai până la...următorul toast cel puțin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu