If I were really really ridiculously wealthy, I wouldn’t buy a mansion, just tiny apartments in every city I love.
Mara Wilson

sâmbătă, 17 septembrie 2011

i m talking about shit




E prima oara in viata mea de cand detin acest blog, cand mi as fi dorit sa fie personal si nu public. toate postarile mi devin impersonale sa zic asa,in momentul cand au fost terminate,si sunt prea la limita rabdarii sa explic de ce si cum.
in ultima vreme realizasem amar,cat de usor mi e sa scriu despre lucruri care nu mi implica in mod direct trairile.ci indirect.dar a sosit timpul.
cand multe n am sa spun. cand mi am dat seama cum totul a devenit,brusc nul.si nu ma uimeste .ma seaca,culmea. reusisem atat de bine sa mi formez propriile sertare inchise cu miii de chei ca sa fiu sigura ca nu va iesi nimic de acolo.acel loc care toti il numesc uitare. dar presiunea a fost prea mare,i guess.
as putea sa fac inconjurul intregului blog intr un minut ajungand la aceeasi concluzie. dar parca ce naibii mai conteaza.
cand toti au o mare impresiea ca au facut atat de multe pentru tine,prea multe chiar.respectiv mine.incat numai incap.nicaieri.nici aici .nici dincolo.
si nu omit pe nimeni.ca mi ati ramas atat de intiparit in minte,incat va trebui sa ma sterg eu pe mine.definitiv.
nu am sa pricep in viata mea nimic de la oamenii care i am intalnit si neintalnit. pentru ca ma depaseste absolut tot.de la fapte la vorbe.
de la asa zisa mila pe care n am avut in veci nevoie,dar multi au avut pentru ei insisi,mi au servit o asa cum le am servit eu suflet.cum le am servit tot.
dar au stiut mai bine de reguli scrise,nescrise,whatever decat de orice altceva.de orgoliu,de minciuna si adevar care oricum numai reprezinta nimic,de bani si sex si frustrare si n as termina niciodata lunga lista.imensa chiar.
si nu sunt uimita,nici macar trista. simt nimic.mint.simt lacrimi care inevitabil fug si ele.pentru ca nici eu numai incap in mine.
macar de as lua o razna.insa prea lucida sunt. prea dornica sa iau tot ce mi au luat toti.nimic mai mult.si in special anumitor persoane.ceea ce mi cuvine.dar timp ,rabdare n am.
si ii las pe ei,cum m am lasat eu pe mine. cum se lasa toti in zilele astea.
pentru ca in momentul asta nu vad nici un prezent,trecut sau viitor.vad fapte.care nu stiu cum,au capatat un sens. al naibii sens.
si mai vad pe ei.o multime de ei. pe care ma ntreb prosteste cum dracu i am mai capatat.
nu mi am pus nici macar sufletul,aici.ca e prea mic sa incape.
nu stiu daca ar fi facut vreo diferenta oricum.

pacat insa,ca ti ai pierdut ,tu ,oricare ai fi,vremea sa citesti.asa ceva nu se citeste.

2 comentarii:

29decembrie spunea...

de ce simt ca e cineva aici care-mi seamana?..

Nu spunea...

@29 decembrie
hm. de multe ori am avut aceeasi senzatie ca si tine. cu tine..