In timp ce calcam apasat pe asfaltul (,probabil existent doar in mintea mea, caci privirea mi soptea de o iarba verde si rece,de o campie plina de stele)
Mi am agatat parul de o mana trista ce intamplator trecea prin gandurile mele. Dar nu s a oprit. Si nu m am oprit nici eu.
Si mi am marit pasii doar de frica sa nu privesc inapoi.
Prindeam din zbor parca un pacat ce mereu l am urmarit
Sau sunetele unui timp invechit,abia intrezarit.
Insa n am sa inteleg de ce parul mi l tii atat de strans
De ce mi lasi urme atat de adanci..
Un comentariu:
time for what? regrets? well thats sad... they are the part that make a difference:)
Trimiteți un comentariu