If I were really really ridiculously wealthy, I wouldn’t buy a mansion, just tiny apartments in every city I love.
Mara Wilson

luni, 10 ianuarie 2011

egal-minus


Intr un final ajungem undeva. Era un loc dragut,sa zicem.genul de casa pe care o vezi doar in filme sau poze ,eventual si o imensa gradina. deja imi faceam planuri cum sa ma pierd mai repede pe acolo. Cred ca ma puteam obisnui pentru ceva timp,asta daca are 2 bai.
Iese din masina,insa eu raman nemiscata,incercand sa mi fac putina ordine in ganduri. nu e ca si cum asteptam sa deschida portiera,ca in orice film romantic. doar ca dintr un motiv necunoscut mie,nu prea ardeam de dorinta sa ma ridic de pe scaun. Totusi spre surpinderea mea,el chiar intentiona sa faca acel lucru,dar n am putut rezista si am deschis o fix cu o secunda inainte. ca sa vezi ca secundele chiar conteaza,uneori.
-Ce rapida esti.
-Desigur.
-Iti place?
-Putea fi mai rau.

Este genul de dialog sec care ma amuza acum,cand imi aduc aminte si care ma scotea din sarite atunci.

-Intram?
-Ar fi fost culmea sa ma lasi afara.

Simteam cum picioarele nu ma mai ascultau,brusc, si mai simteam ca aceasta calatorie de a dreptul fascinanta ,de a incerca sa aflu raspunsul la doua mici,mari intrebari avea sa mi aduca infinite mari,mici probleme in viitorul apropiat incepand din secunda cand am pasit pragul.
Realizasem ca decorul se schimbase oarecum,din ultimii 2 ani de cand nu l mai vazusem.dar tot traiam cu senzatia ca toate aceste lucruri le am mai simtit odata.macar intr un vis. ciudate teorii dupa miezul noptii,am preferat sa le numesc.

Am facut cunostinta cu imensa camera,imensul pat dublu..imensul...imens? si mi a provocat o imensa durere de cap. imi placea sa privesc din perspectiva imensului,de aceea repetam acest cuvant macar o data la 2 minute,ceea ce l a derutat putin.
avea dreptul sa creada ca sunt nebuna caci intreaga la minte nu aveam cum sa fiu.

-aici vei dormi tu. eu ma voi ocupa de sufragerie,spuse zambind.
-oh ,woaw. mai si zambesti chiar. ce ar fi sa nu dormim nici unul? si ce ar mai fi daca in seara asta mi ai satisface toate curiozitatile,si crede ma ca sunt putine, am preferat sa ma limitez si apoi sa plec acasa?
- fascinant. ai reusit sa articulezi mai mult de 3 cuvinte. ar fi interesant,dar nu. things aren t just always the way you want them to be.
-engleza nu a fost niciodata punctul tau forte,dar apreciez efortul caci sunt sigura ca ti a luat ceva zile sa reusesti sa retii si nu numai.totusi ,nu incerca sa subestimezi pe nimeni.asta ca un mic sfat.

am stat un an . pierduta in labirintul ce se numea gradina si probabil pierduta si in general caci toata lumea era alarmata de disparitia mea,numai eu nu.ceea ce era mai grav. ajunsesem sa cred ca sufar de o boala destul de rara ,la nivel psihic ,dar detaliile pur si simplu nu si aveau rostul atunci.

si da obtinusem raspunsurile,consecintele si pe el,caci nu se dezlipise de mine nici o clipa.se innecase in propiul sau regret din clipa cand a avut loc ultima discutie coerenta.
dar eu..eram la fel,facand abstractie de boli,de teorii,de zile nedormite,de nopti mai mult visate.doar cu un gram in plus de sarcarsm si mai multe grame in minus de zambete.

2 comentarii:

Mihay spunea...

Nu. Deci mă crezi că e genul de chestie la care mă așteptam să nu fie scrisă niciodată de nimeni? și totuși... și totuși fascinantă. Chestia asta era decât aruncată undeva în mintea mea. Adică, ah. căcat. Chiar că poți multe Laura. :) și te felicit pentru erotism, sarcasm și imensitate. :) adică. mă rog, tac. că așa am învățat mai nou.

Weekender spunea...

ma chinui sa pricep...
sunt fapte? sau...?

un an?!
un an de noua luni?
cred ca va trebui sa citesc tot blogul.

scrierea e poetica, dar daca incaleci metafora peste metafora s-ar putea sa aibe inteles doar pentru tine...