If I were really really ridiculously wealthy, I wouldn’t buy a mansion, just tiny apartments in every city I love.
Mara Wilson

duminică, 1 august 2010

.


Rachel avea o viata minunata. Terminase facultatea de medicina cu multe laude si aprecieri. in scurt timp devine o doctorita foarte cunoscuta in lume.Isi cumpara o noua casa incluzand si o gradina foarte mare. si un catelus mic si pufos. Ii placea sa citeasca foarte mult ocupandu i tot restul timpului liber. nu avea multi prieteni pentru ca nimeni nu suporta ironia ei amara cu care trata lucrurile.insa nu ducea lipsa de oameni. mereu isi ocupa timpul cu nimicuri care o ajuta sa treaca peste acest lucrul. Era foarte frumoasa pentru cei 25 de ani pe care ii avea. inalta ,ochi albastri,par roscat, subtirica. foarte subtirica. unii spuneau ca cea mai de succes cariera pentru ea ar fi fost modelling ul. ea nu credea pe nimeni. nici pe ea cateodata.
Dupa un an si jumatate Rachel vroia o schimbare. vroia o sansa. avea destui bani cat sa traiasca inca 30 de ani fara probleme. isi vinde casa si isi ia alta casuta langa mare .
Isi pierduse pasiune pentru citit si nu facea nimic decat sa se uita seara la stele iar ziua studia marea. incerca sa o intelega. astepta ca ceva sa se intample.
3 luni si nimic nu se schimba. era dezamagita da nu atat incat sa plece de acolo. Intr o seara iese din casuta,putin cam ametita . se impedica de cineva si cade. era prea intunerica sa vada . se aude ceva pocnind. era glezna ei . calcase pe ceva si cazuse peste cineva. era un tip dragut i se parea ei dar foarte bulversat de situatie. isi cere scuze explicandu i ca nu a vazut pe unde mergea. ca nu vazuse defapt nimic.tipul radea foarte zgomots. vroia sa se ridice insa realizeaza ca nu poate sa mearga .tipul incearca sa o ajute si atunci ea il vede mai bine la fata. brunet,ochi albastri, si foarte zambitor. de astfel observase si ceva semne pe maini.
- te spargi? incerca sa si mentina o privire fixa pe mainile lui in timp ce avea sa raspunda.
- cateodata.
- poti sa mi dai drumul.
Nu putea sa mearga fara ajutorul cuiva insa ea nu vroia ajutor asa ca se aseaza inapoi pe nisip. el o studiaza incercand sa spuna cateva cuvinte. ea privea in larg si pentru prima oara era suparata pe ea. simtea cum viata a trecut pe langa ea degeaba. ca nu are nimic real.
-cred ca asta iti apartine. era o bratara foarte colorata pierduta printre nisip.
-nu cred.
-atunci ti o daruiesc ca sa nu ma uiti niciodata.
ea se incrunta in incercarea ei de a ridica.
- niciodata nu exista. si cade din nou. de data asta mai rau.
- hai sa te duc in casa.
briza marii ii ridica usor parul roscat iar ea incerca sa si ascunda durerea zambind.
-de ce nu ma lasi aici?
- de ce esti atat de incapatanata?
o ridica usor in brate iar ea se lasa pe pieptul lui incercand sa adoarme pentru cateva secunde.
aude scartaiul usii si deschide ochii speriata.
- am ajuns.
- cum te cheama?
Robert.
- ok. robert.. poti sa ma duci pana in pat? nu sunt sigura ca as putea sa ma deplasez singura pana acolo.
- desigur.
- esti sigura ca esti bine?
Rachel nu raspundea. isi fixase privirea in jos pe perna de pe pat incercand sa se stapaneasca. nu putea sa faca nici asta. simtea cum se desprinde in mii de bucatele. ii venea sa si strige durerea. dar toate cuvintele erau prea mute pentru ea.el incerca sa se apropie de ea sii ii spune zambind " hey. i m here for you" .ea se afunda si mai tare intr un abis necunoscut .
-nu pot sa plec sa te las asa. as vrea sa ma apropii de tine da mi e frica sa nu te ranesc mai tare decat esti deja.
-sssunt..
-esti.existi.
-bi..
puterile o dezamagesc si de data asta si se ineaca in propia sa durere.
A cautat o toata viata de atunci. in fiecare fata pe care o vedea o vroia pe ea.
ea se pierduse demult in necunoscut.