If I were really really ridiculously wealthy, I wouldn’t buy a mansion, just tiny apartments in every city I love.
Mara Wilson

vineri, 10 decembrie 2010

.



Azi m am trezit indispusa. nu cafeau de dimineata sau macar tigara. mi am scos la imprimanta cursurile la anatomie,caci mi am jurat solemn ca azi voi invata.dar a fost o chestie de moment,pentru ca in cele 10 minute de convingere profunda isi face aparitia A. toata numai un zambet sa mi povesteasca trairile ei intense cu nu stiu ce tip bun pe care l a cunoscut nu stiu unde. Nu sunt,sau cel putin nu eram, genul de persoana care sa lase oamenii balta,dar azi toata bunatatea si intelegerea mea se dusese pe apa sambetei. ea a inteles,sau nu, ca nu ma simt bine si in cateva momente linistea a revenit.Foile au zburat silentios pe geam.era frig al naibii de tare si ceata.si simteam o greutate profunda in zona inimii,dar nu ma preocupa nimic acum.decat sa fac un dus si sa ies afara,unde stiam ca toata starea mea se va accentua. acum incepeam sa inteleg ca incapatanarea mea n are limite.nimic de altfel nu are.

Oscilam intre a bea paharul de tarie ,care zacea undeva pe jos, si a apasa pe clanta usei de la baie.si cum nu las lucrurile neterminate,le am facut pe amandoua. Momentul cand am lasat paharul,pe masina de spalat, a fost probabil punctul care mi a schimbat ziua. dintr o miscare involuntara am spart oglinda,si m am ales cu ceva mai multe bucati in mana dreapta si mult sange. le am scos ,caci nu sunt atat de sadica, m am bandajat cat am putut.vederea incepea sa ma lase. apa calduta a reusit sa ma aduca intr o stare de confort,pentru un moment.

Cat mi am cautat sutienul special pentru rochia speciala rosie,filozofam cu privirea la cartea care o citisem aseara,unde subiectul principal era ura.am reusit sa mi gasesc tusul si rimelul in timp record,o clama , aparatul de fotografiat si geanta.Am iesit din casa,avand un deja vu la ce avea sa urmeze. uimirea se citea in ochii mei cand am vazut ca incepuse sa ninga,si ca deja se inserase.am cautat o zona mai putin dubioasa . nu aveam dispozitia necesara sa ma iau la injurat cu nimeni sau sa realizez nu stiu ce planuri pentru a scapa de obsedati.am inghitit in sec si m am asezat pe o banca foarte aproape de parc.mi am scos aparatul de fotografiat si mi am lasat gandurile sa zboare,inghetand fiecare parte din mine la un interval de cateva minute.
....
Nu stiu cat timp a trecut de la acea seara..dar stiu ca in sfarsit lucrurile mi se aratase asa cum erau ele.in zadar luptasem ,caci acum nu mi ramanea nimic de atins,de cautat,de realizat. ca parca am trecut prin prea multe si am simtit prea putin.ca parca sfarsitul nu era asa cum ziceau toti,nici macar cum il intuiam eu,si inceputurile nu au fost niciodata prezente.Si ti spun ca realitatea si visul nu se compara cu ce era acolo...

Un comentariu:

Mihay spunea...

Deci... ah... nu... omenirea a început cu postul ăsta. Ți-am zis că e cel mai genial lucru scris de tine? Nu.